Mergeam ieri spre casa ... si nu am putut sa nu ma opresc sa fotografiez .... Nu stiu ce sa scriu ... sau stiu, dar nu vreau!
Priviti aceste fotografii si uitati-va atenti la om si la caine ... uitati-va la caine de 2 ori daca nu vedeti din prima si o sa vedeti in privirea lui atentie pentru stapanul lui, preocupare, dragoste, cautare ...Noi nu suntem de multe ori in stare sa privim la oamenii acestia pe care-i numim "boschetari", "homless-ii", iar daca-i privim pt cateva secunde nu stiu cati din noi, ceilalti- "neboschetari", "ne-homless-i", ne gandim la ei ca la fiinte cu aceleasi simtiri ca noi, cu suflet. Un caine poate face asta si ne iubeste neconditionat indiferent de cat de buni, rai, cu bani sau fara, destepti, frumosi sau corecti am fi ... Azi, omul acela era cazut in strada si m-am bucurat tare mult ca au avut grija de el si a primit ingrijiri medicale. De ce oare nu s-a gandit nimeni ca poate cainele acela era singura lui familie? singurul lui prieten? Cainele a ramas in strada, uitandu-se lung dupa salvare, a mers cativa metrii intr-o directie, s-a oprit, s-a uitat iarasi la locul unde cazuse omul, s-a intors in locul respectiv si cand am plecat eu de acolo, tot in locul de unde fusese luat stapanul lui statea. Poate tot nu ne pasa atat de mult de acesti oameni si ceea ce facem e doar ca ne obliga legea ...
ps: scuze pt nr mai mare de foto ...
mare dreptate ai...din pacate conditia umana e de mult pierduta... suntem niste lichele... nu toti... dar suntem :(
ReplyDeleteFoarte greu genul asta de reportaj, miine mergeti sa dati acatiste ca nu v-au vazut ciolovecii sa va confiste aparatul.
ReplyDeleteFrumos scris si grozave imagini.
La chestii d-astea ramii mut... cita durere ne inconjura... dramatic, absolut dramatic.
Mai trebuiau citeva cadre cu planuri mai generale si cu detalii ( dar e tare greu...) ca sa il dati la o agentie de p`afara... aici se platesc rau astfel de materiale sau de loc.
Dramatic, bravo.
interesant reportaj, ai surprins momente foarte relevante, bravo! textul mi se pare insa un pic prea ostentativ dramatic, prea explicit, prea exaltat, imaginile singure sunt deja suficient de elocvente.
ReplyDelete@fotografu: am cadre de tot felul! si mai largi si mai detalii. mai mult de 150 de fotografii. am ales cu mare greutate doar 7 pt ca nu am vrut sa pun pe blog prea multe.
ReplyDeleteAm avut tele-ul si am stat mai pe partea de vis-a vis, nu chiar la vedere, asa ca am tras in toate fazele operatiunii si cu toate detaliile ...
@bogudan: nu chiar toti! eu cunosc si oameni carora le pasa ... nu e totul pierdut! :-)
@daniela: textul exprima ceea ce am simtit eu! multumesc de apreciere!
ReplyDeletepe mine mai mai ca m-ai facut sa plang, poate ca am eu o senbilitate exagerata pe tema animalelor... oricum impresionant totul, text si fotografie, nu gasesc nici un cusur in opera ta! Tot respectul.
ReplyDeletePS Cu cainele totusi ce s-a intamplat dupa ce l-a luat salvarea pe bietul om?
Mda, fotografia 2 precum si ultimele doua sunt foarte graitoare ...
ReplyDeleteBun fotoreportaj, trista poveste.
La fel ca si intr-o carte de fictiune, unde autorul plasmuieste personaje pentru a exprima convingeri si sentimente proprii, la fel si dumneavoastra va folositi de imagini pt a exprima ce simtiti.
ReplyDeleteNu stiu ce gandeste acel caine, nu stiu daca apartine omului cauzut in strada, nu stiu care este "adevarul", insa sunt convins de imagini sa cred acel adevar subiectiv, prin ochii si camera dumneavoastra.
Felicitari!!!
Boschetarii nu sunt îmbrăcaţi aşa. Ăla a băut până nu a mai ştiut cum îl cheamă...
ReplyDeleteDacă tot ai şters numerele la maşini, ca să nu ştim cu ce mergi, puteai să ştergi şi siglele lor, sau credeai că nu ne prindem că, de fapt, faci o reclamă mascată cu ajutorul unui patruped?:)
@cana cu cirese: cainele a ramas in strada in locul de unde l-au luat pe omul acela. :-((
ReplyDelete@Andrei: da, trist!!:-(
@Mihai: Sigur cainele apartinea omului, iar fotografiile arata ceea ce s-a intamplat. Nu am inventat nimic .. e totul in fotografii. Multumesc pt felicitari !
@catalin: nu e nici una masina mea :-)) si nu mai trebuie reclama la masini ca fac altii suficient. offff ...
ReplyDeleteEste trista povestea, dar a meritat sa o pui pe blog. Felicitari Veronica!!! Pe zi ce trece ai fotografii mai bune... Raluca Ioana Agasanu
ReplyDeletebun reportajul, ai transmis foarte ine mesajul prin intermediul fotografiilor
ReplyDeleteFoarte bun reportajul!
ReplyDeleteExtrem de trist! Imaginile spun totul!
Bravo ca ai fost pe faza, Bravo ca ai avut ideea de a scoate aparatul, Bravo pentru incadrari, Bravo pentru ca ai urmarit toata intamplarea si ai fost atenta la detalii. Bravo si Felicitari
ReplyDelete@Raluca, Radu, Adela, Dragos: va multumesc! :-)
ReplyDeleteBravo!ca ai vazut, ca ai fotografiat, ca ai avut la tine aparatul!Mi se pare un reportaj pe cat de surprinzator pe atat de bun si relevant pentru anumite aspecte de la noi, din zilele noastre!
ReplyDeletefoarte impresionanta povestea
ReplyDeletespor in continuare!
ai surprins intr-o suita de fotografii lucruri ce se intampla in fiecare zi pe strazile din tara noastra. fotografiile sunt graitoare, un bun reportaj!
ReplyDelete@ana-maria: aparatul e aproape tot timpul cu mine :-) Multumesc!
ReplyDelete@octavian: multumesc! spor si tie! foto faine!
@fotoval: multumesc! din pacate asa e, se intampla ... eu sper ca nu in fiecare zi :-(.
Foarte frumos redata aceasta poveste. Este trista dar adevarata.
ReplyDeleteUn reportaj foarte bun, bine structurat si plin de incarcatura emotionala. Felicitari!
ReplyDelete@alexandru si yupike: va multumesc!
ReplyDeleteTrist rau...
ReplyDeleteDin pacate nu prea reusim sa ii salvam pe toti, nu e asa Vera?
ReplyDeleteCarlitos (pisica cu funda rosie) ce mai face?
Carlitos? sau Carlos, motanul meu? il cunosti ? :-))).
ReplyDeletee bine, se joaca cu Bruni :-)
Da, da, Carlos, normal ca il cunsoc :-), ma bucur ca este bine. Imi plac fotografiile tale, imi plac f mult deoarece au suflet si sentiment in ele, ceea ce de altfel e si normal sa fie asa. In definitiv latura umana trebuie sa triumfe cumva, chiar daca ne ocupam de IT sau de alte lucruri care de multe ori incearca sa ne duca in zone mult prea reci si exacte.
ReplyDeleteMultumesc mult de aprecieri! daca-l cunosti pe Carlos ar trebui sa te cunosc si eu, dar cu numele "Anonim" nu-mi dau seama cine esti :-)
ReplyDeleteSi eu fac fotografii din cand in cand, pt mine reprezinta o evadare din activitatile zilnice, cumva acest lucru ma face sa "respir" din cand in cand si sa imi aduca o minima latura de normalitate in jungla inconjuratoare. Practic zona de foto m-a facut sa ma redescoper si sa vad lumea cu alti ochi, cu aceeasi privire pe care simt ca am pierdut-o candva, undeva in copilarie. Acest lucru ma face sa simt solidar cu ceilalti care fac acelasi lucru , chiar daca fiecare o face poate din motive diferite. Cu riscul de a produce goluri in stomac in anumite cercuri, unii oameni imi spun spy :-), insa tot un anonim raman....
ReplyDeleteSunt convinsa ca ne cunoastem ... dar daca vrei sa ramai anonim, eu nu prea pot schimba asta :-) Multumesc ca ai trecut pe aici si ca apreciezi fotografiile mele. numai bine! :-)
ReplyDeletehttp://www.cristiancotet.ro
ReplyDelete